Articol publicat in: Stiinta
Timp de mai mult de 100 de ani, psihologii au încercat să identifice, să măsoare şi să modifice acele aspecte ale personalităţii şi comportamentului care afectează cel mai mult abilitatea unei persoane de a se adapta cu succes la cerinţele vieţii. Multe dintre aceste eforturi s-au concentrat asupra abilitaţii cognitive, adică asupra modului în care cineva dobândeşte, stochează, codifica şi recuperează informaţii din mediu.
Rolul semnificativ şi totuşi limitat al capacităţii cognitive în adaptarea cu succes în cadrul diferitelor activităţi, a condus la mai multe încercări de identificare a altor tipuri de abilitaţi care contribuie la îndeplinirea sarcinilor sociale, personale sau profesionale. Inteligenţa emoţionala reprezintă un asemenea set de abilitaţi.
Inteligenţa emoţională nu impune doar conştientizarea propriilor emoţii, ci şi folosirea acestor emoţii în moduri funcţionale. Mai întâi, emoţiile pot fi folositoare în direcţionarea atenţiei către preocupări urgente care semnalează care este focarul atenţiei. În al doilea rând pot fi folosite pentru a alege dintre opţiuni şi pentru luarea deciziilor. A fi capabil de a anticipa cum se va simţi dacă au loc anumite evenimente, îi poate ajuta pe cei care iau decizii să aleagă dintre opţiuni multiple. În al treilea rând, emoţiile pot fi folosite pentru uşurarea anumitor tipuri de procese cognitive. Când oamenii au stări de spirit pozitive, de exemplu, ei au tendinţa de a fi mai optimişti şi de a percepe faptul că evenimentele pozitive sunt mai probabile decât cele negative. Când au stări de spirit negative au tendinţa să fie mai pesimişti şi să perceapă faptul că evenimentele pozitive sunt mai puţin probabile.
De-a lungul timpului emoţiile şi stările de spirit se schimbă. Teama şi anxietatea pot evolua într-o stare de spirit negativă şi apoi în apatie sau într-o stare intensă de agitaţie.
Inteligenţa emoţională înseamnă nu numai a fi capabil de a-şi stăpâni propriile sentimente, dar şi a fi capabil să influenţezi stările de spirit şi emoţiile altora. A fi capabil de a excita şi de a entuziasma alţi oameni sau de a-i face să fie prudenţi este o pricepere interpersonală importantă şi o modalitate importanta a influenţei sociale.
Aprecierea consecinţelor stărilor de spirit şi emoţiilor variază şi ea de la un individ la altul.
Unii oameni au o înţelegere elementară a modului în care ei sunt influenţaţi de sentimente şi folosesc aceste cunoştinţe în moduri funcţionale. Un stereotip al neatenţiei asupra efectelor pe care le au sentimentele este atunci când un membru al familiei care a avut o zi grea la serviciu, vine acasă nervos şi se ceartă cu partenerul sau copiii. Acest membru al familiei nu-si da seama de modul în care starea lor de spirit negativa contribuie la neînţelegeri şi mai degrabă îi dojeneşte aspru pe ceilalţi pentru nişte presupuse insuccese, marind astfel indispoziţia proprie şi neînţelegerile.
Inteligenta emoţională include şi o dimensiune proactivă cu privire la sentimente, şi anume, managementul propriilor stări de spirit şi emoţiilor, atât celor proprii, cât şi ale altora.
Cercetările au dovedit că oamenii se străduiesc să menţină stări de spirit pozitive şi să îndulcească stările de spirit negative.
Timp de mai multe decenii, psihologii sociali şi de personalitate au studiat atributele personale care par a-i ajuta pe oameni să fie mai eficienţi într-o varietate de contexte şi unele dintre aceste atribute implicau abilitatea de a percepe, de a-şi exprima şi administra emoţiile personale şi ale altora.
De exemplu, s-au făcut cercetări asupra empatiei, definită ca abilitate de a simţi ceea ce simt alţii sau a-ţi da seama ce simt alţii şi de a vedea lucrurile din perspectiva lor, propunând ideea că atât copiii, cât şi adulţii care au avut un scor ridicat al acestei caliati au tendinţa de a avea mai mult succes, atât în contextele vocaţionale, cât şi în cele personale. În mod similar, s-au făcut cercetări care propun ideea că abilitatea de a-şi exprima emoţiile în mod clar şi convingător poate avea un impact pozitiv asupra individului. Mai mult, practica clinică asupra furiei şi administrării furiei propune ideea că a fi conştient de reacţiile emoţionale şi de ceea ce le provoacă poate influenţa foarte mult abilitatea cuiva de a-şi regla emoţiile, ceea ce afectează starea de bine şi succesul omului. Cercetările curente şi aplicaţiile relaţionate cu inteligenţa emoţională se bazează pe toate aceste rădăcini istorice.
În ciuda importanţei sale în relaţiile personale, claritatea emoţională nu e o abilitate uşor de dobândit, dintr-o multitudine de cauze. Mai întâi, ţinând cont de faptul că structurile de cunoaştere emoţională au graniţe nesigure, poate fi greu, uneori, să distingem între emoţiile cuiva (exemplu: “simt dragoste sau recunoştinţa? furie sau stinghereala?”). În funcţie de hotărârile pe care le luăm asupra emoţiilor pe care le simţim, pot rezulta consecinţe diferite pentru relaţia aceea. În al doilea rând, anumite emoţii pot fi mult mai uşor de recunoscut decât altele pentru că ele sunt foarte cunoscute în cadrul unei anumite culturi- adică, se vorbeşte frecvent despre ele şi au trăsături foarte bine elaborate de scenariu. Astfel, de exemplu, o soţie nord-americană poate fi foarte conştientă că e furioasă din cauza criticii nedrepte aduse de soţul ei, dar e posibil să nu recunoască faptul că se simte ruşinată de subaprecierea lui.
De asemenea, o persoană cu o tendinţă puternică de a da atenţie propriilor sentimente şi sentimentelor altora poate fi foarte empatică, dar se poate simţi copleşită de emoţiile sale şi astfel să răspundă mai impulsiv (si probabil, mai puţin adaptativ situaţiei) într-un conflict interpersonal decât cineva care dă mai puţină atenţie inimii şi mai multa atenţie mintii.
Pe de altă parte, o persoană care este extrem de priceputa la repararea dispoziţiei poate ignora propriile sentimente sau să încerce să uite de ele uneori când acestea i-ar putea perturba activităţile curente. Ca de obicei, echilibrul pare să fie soluţia. Totuşi, dovezile par să demonstreze că claritatea emoţională sau abilitatea de a recunoaşte, de a înţelege şi de a raţiona asupra propriilor emoţii şi asupra emoţiilor partenerului stă în centrul aşa-numitei inteligente emoţionale.
